adevar sau pesimism?

    Traim intr o lume a televizoarelor, a cartilor, a viselor....a tot ce ne poate lua gandul de la realitatea pe care o avem. Ne refugiem intr o lume in care lucrurile rele nu ne ating, suntem doar un privitor de la distanta... si ne multumim cu asta.  Pentru ca...este mai usor.
     Cum ai putea sa rezisti intr o lume ca asta fara sa innebunesti, fara sa ai o parte din tine ascunsa tuturor, care sa nu poate ajunge realitatea la ea....care sa nu fie victima vietii reale? asa k mai bine ne ascundem; traim intr adevar...dar doar de suprafata. Interiorul e mult mai mult dar nimeni nu vrea sa recunoasca. Ne doare prea tare sa recunoastem k de fapt viitorul este....''cam'' sumbru. Doare prea tare sa te gandesti ca poate esti prins intr o lume pe care nu o vrei si care si ea te respinge. Doare sa te gandesti ca poate chiar maine ar putea sa fie sfarsitul ''promis''...ca poate viata ta o sa fie ultima si nu o sa aiba continuitate ca ceilalti de inaintea ta care au reusit sa duca miracolul nasterii mai departe. Spun miracol, dar al nasterii si nu al vietii, pt ca viata inseamna mai mult decat a exista.
     Tu ai vrea sa stii cand iti este sfarsitul? sau ai prefera sa gandesti planuri de viitor care se vor infaptui sau nu? sa visezi...pana cand lumea pe care o visezi o sa devina lumea ta iar realitatea o sa fie doar un cosmar care se repeta...  Sunt prea pesimista? poate ca da, dar in afara de mn insumi care am in suflet dorinta de a spera, nu vad nimic care sa ma incurajeze sa mi doresc sa traiesc intr o lume ca asta iar tentatia retragerii intr o lume fictiva e din ce in ce mai atragatoare...